Pe 2 iulie 2000, la Rotterdam, Franța pierdea finala Campionatului European cu 0–1. Italia condusese din minutul 56, prin Delvecchio, și aștepta doar fluierul final. În minutul 90+4, Sylvain Wiltord a egalat, iar în prelungiri David Trezeguet a trimis din aer, în vinclu, un gol de aur care a închis meciul cu 2–1.
Așa arăta, în două minute, generația Franței de la sfârșitul anilor ’90. O echipă care câștigase, cu doi ani înainte, Cupa Mondială acasă și care a devenit, în 2000, prima campioană mondială ce a luat apoi și Europeanul.
De la ratare la un titlu mondial
Povestea a început cu o rușine. Franța a ratat Mondialul din 1994, deși mai avea de jucat acasă cu Israelul și cu Bulgaria: a pierdut 2–3 după ce condusese, apoi 1–2, cu un gol în minutul 90. Gérard Houllier a plecat, iar pe bancă a rămas adjunctul lui, Aimé Jacquet, la început doar provizoriu, apoi în mod definitiv, după o serie de amicale, între care o victorie cu Italia.
Jacquet a construit o echipă în care veterani din grupul rămas în afara Mondialului din 1994 s-au amestecat cu jucători tineri, ca Zinedine Zidane. Jacquet l-a folosit întâi pe Eric Cantona drept căpitan și creier al echipei, dar după suspendarea acestuia, în ianuarie 1995, a refăcut lotul în jurul lui Zidane și a renunțat la Cantona, la Jean-Pierre Papin și la David Ginola.
La Euro 1996, Franța a ajuns în semifinale și a fost eliminată la penalty-uri de Cehia, 5–6. Doi ani mai târziu, la Mondialul organizat în Franța, nu a mai pierdut niciun meci.
Bilanțul turneului din 1998: șapte meciuri, șase victorii, o remiză, 15 goluri marcate, 2 primite. Grupa C a câștigat-o cu trei victorii, cu prețul unui cartonaș roșu primit de Zidane pentru o lovitură cu talpa în meciul cu Arabia Saudită, 4–0, pe 18 iunie: două meciuri de suspendare.
Optimile cu Paraguay, la Lens, au fost chinuite. Nu a fost gol nici în 90 de minute, nici în prima repriză a prelungirilor, până când Laurent Blanc a marcat, cu șase minute de jucat, primul gol de aur din istoria Cupei Mondiale. Apoi au urmat Italia în sferturi, pe 3 iulie, și Croația în semifinale.
Finala din 12 iulie 1998
Pe Stade de France, în fața a 80.000 de oameni, Brazilia lui Ronaldo, campioana en titre, a fost învinsă cu 3–0. Franța a jucat fără Blanc, suspendat după cartonașul roșu din semifinală, iar locul lui l-a luat Frank Leboeuf. Zidane a marcat de două ori, ambele goluri de cap, după lovituri de colț: primul puțin înainte de minutul 30, al doilea chiar înaintea pauzei.
Emmanuel Petit a închis scorul în prelungirile reprizei secunde, la o pasă a lui Patrick Vieira. Franța terminase meciul în zece oameni: Marcel Desailly primise al doilea cartonaș galben în minutul 68, doar al treilea jucător eliminat într-o finală de Mondial.
A fost prima Cupă Mondială a Franței și al șaptelea câștigător diferit din istoria turneului. Ronaldo a fost ales cel mai bun jucător al turneului, deși forma lui a fost pusă sub semnul întrebării chiar înaintea finalei: fusese scos din prima formație și repus înainte de start. Zidane a luat, la finalul anului, Balonul de Aur, cu 244 de puncte, față de 68 ale lui Davor Šuker, al doilea.
Euro 2000, cu Lemerre pe bancă
Jacquet a plecat după Mondial. L-a înlocuit Roger Lemerre, până atunci adjunctul lui. Echipa a rămas, în mare parte, aceeași: Barthez în poartă, Thuram, Desailly, Blanc și Lizarazu în apărare, Vieira, Deschamps (căpitanul), Djorkaeff și Zidane la mijloc, Henry și Dugarry în atac. Aceasta a fost formația din sfertul cu Spania.
Franța a terminat a doua în grupă, în spatele Olandei, a trecut de Spania în sferturi și a învins Portugalia în semifinale, printr-un gol de aur al lui Zidane. Apoi, finala cu Italia. Thierry Henry a fost desemnat omul meciului.
În tot turneul, Franța a jucat șase meciuri, a câștigat cinci și a pierdut unul, cu 13 goluri marcate și 7 primite. Zidane a terminat anul pe locul doi la Balonul de Aur, cu 181 de puncte, în urma lui Luís Figo, cu 197.
Titlul din 2000 a avut o particularitate: Franța a devenit prima campioană mondială care a câștigat apoi Europeanul și a ținut ambele trofee în același timp, ceea ce reușise înaintea ei doar Germania de Vest, în 1974.
Ce a urmat
După Euro 2000, Franța a primit locul 1 în clasamentul FIFA, iar în 2001 a câștigat Cupa Confederațiilor, cu 1–0 în fața Japoniei în finală. Dar la Mondialul din 2002 a terminat ultima în grupă.
A pierdut chiar în meciul de deschidere, 0–1 cu Senegalul, debutant la un Mondial, și a devenit a doua campioană mondială eliminată în primul tur, după Brazilia în 1966. Lemerre a fost demis, iar locul lui a fost luat de Jacques Santini.
Didier Deschamps, căpitanul din 1998 și din 2000, a adunat 103 de selecții, iar Zidane a încheiat 2000 ca fotbalistul FIFA al anului. Deschamps a fost apoi selecționerul Franței din 2012, iar în 2025 a anunțat că pleacă după Mondialul din 2026, la care Franța a terminat pe locul patru.