La 24 mai 1989, pe Camp Nou, Milan avea două goluri în minutul 38 și încă două după pauză. Ruud Gullit deschisese în minutul 18, Marco van Basten a făcut 2–0 în 28, Gullit a mărit în 38, iar Van Basten a închis scorul în minutul 46. 97.000 de oameni au văzut cum Steaua București, cu Hagi și Lăcătuș în teren, pierde finala Cupei Campionilor cu 0–4.
Pentru cine a crescut cu povestea Stelei din 1986, aceea e partea neplăcută a poveștii. Pentru restul Europei, seara a fost începutul unei epoci: Milan lua a treia Cupă a Campionilor din istorie și prima după 20 de ani.
Un antrenor care n-a fost fotbalist
Arrigo Sacchi nu a fost niciodată fotbalist profesionist. A lucrat ani de zile ca vânzător de încălțăminte, iar celor care îi puneau la îndoială calificarea le răspundea că nu trebuie să fi fost cal ca să devii jocheu.
Silvio Berlusconi, patron și președinte al clubului, l-a numit după ce Parma, echipa pe care o antrena atunci Sacchi, o învinsese de două ori pe Milan în Cupa Italiei: 1–0 în grupe, apoi 1–0 la general în primul tur eliminatoriu.
A câștigat Scudetto în primul sezon, primul titlu al Milanului în nouă ani, apoi Supercoppa Italiana din 1988, prima ediție a trofeului. În 1988–89 Milan a terminat a treia în campionat, dar sezonul european a fost cel care a rămas.
Sistemul lui era un 4–4–2 fluid, cu marcaj pe zonă, presing și ofsaid. Distanța dintre linia de apărare și atacanți trebuia să nu depășească 25 de metri, iar antrenamentele includeau „jocul umbră”, în care jucătorii simulau un meci fără minge.
Spre deosebire de fotbalul italian al epocii, a renunțat la libero. Era poreclit „Profetul din Fusignano”, cerea antrenamente stricte și atenție maniacală la detalii, iar de-a lungul carierei s-a ciocnit cu mai mulți jucători, între care Van Basten.
Trioul și cei patru
Succesul e legat de cei trei olandezi, Marco van Basten, Ruud Gullit și Frank Rijkaard. Van Basten a marcat în 1988–89 nu mai puțin de 33 de goluri în toate competițiile, dintre care 19 în campionat.
Dar și de linia defensivă formată din Franco Baresi, Alessandro Costacurta, Mauro Tassotti și Paolo Maldini, considerată una dintre cele mai bune din istorie. Roberto Donadoni a fost alt nume important din echipă, iar în finala din 1990 au mai jucat Carlo Ancelotti, Angelo Colombo, Alberico Evani și, în poartă, Giovanni Galli.
Balonul de Aur a reflectat asta. În 1987 l-a luat Gullit, în 1988 Van Basten, cu Gullit al doilea și Rijkaard al treilea, iar în 1989 tot Van Basten, cu Baresi al doilea și Rijkaard al treilea. Două podiumuri întregi ale aceluiași club, un record.
Drumul din 1989
Milan a început cu Vitosha Sofia, 7–2 la general. În turul doi a dat peste Steaua Roșie Belgrad, iar returul a fost dramatic: meciul a fost oprit în minutul 64 din cauza ceții, cu Milan condusă cu 0–1, și rejucat a doua zi. Milan a mers mai departe la penalty-uri, 4–2, după 1–1 în ambele meciuri.
Werder Bremen a trecut greu, 1–0 la general, cu un penalty al lui Van Basten. În semifinală, Real Madrid a fost învinsă cu 6–1: 1–1 la Madrid, 5–0 pe San Siro. A urmat finala cu Steaua.
Cum arăta finala cu Steaua
Milan a jucat cu Giovanni Galli în poartă, cu Tassotti, Baresi (căpitan), Costacurta și Maldini în apărare, cu Colombo, Rijkaard, Ancelotti și Donadoni la mijloc, iar în față cu Gullit și Van Basten. Arbitru a fost vest-germanul Karl-Heinz Tritschler.
Steaua, antrenată de Anghel Iordănescu, a aliniat pe Lung, Petrescu, Ungureanu, Bumbescu, Stoica (căpitan), Iovan, Lăcătuș, Minea, Pițurcă, Hagi și Rotariu, înlocuit la pauză de Balint. La 4–0, Sacchi l-a scos pe Gullit în minutul 59, pentru Virdis, și pe Costacurta în 75, pentru Filippo Galli.
Drumul din 1990
Anul următor, echipa nu a fost la fel de puternică, dar a câștigat din nou. A trecut de HJK Helsinki (5–0), de Real Madrid (2–1), de KV Mechelen (2–0, după prelungiri la San Siro) și de Bayern München în semifinale, pe golul din deplasare.
Finala, pe 23 mai 1990, la Viena, a fost câștigată cu 1–0 de Milan, cu golul lui Rijkaard în minutul 67, în fața lui Benfica, antrenată de Sven-Göran Eriksson. Milan a devenit prima echipă care și-a apărat titlul după 1980, și a rămas singura până la Real Madrid, în 2017. Sacchi a câștigat, de asemenea, Supercupa Europei și Cupa Intercontinentală în 1989 și 1990.
Sfârșitul
În 1990–91, Milan a pierdut în sferturi cu Marseille și a terminat a doua în Serie A, în spatele lui Sampdoria. Sacchi a plecat, iar în noiembrie 1991 a preluat naționala Italiei. Fabio Capello i-a luat locul la Milan, a păstrat o parte din ideile lui, a câștigat patru Scudetto în cinci sezoane și Liga Campionilor din 1993–94.