Pe 23 iulie 1966, pe Goodison Park din Liverpool, Eusébio a marcat patru goluri într-un singur meci. Portugalia a câștigat cu 5-3 în fața Coreei de Nord, în sferturile Cupei Mondiale, iar atacantul a punctat în minutele 27, 43, 56 și 59, două dintre goluri, cele din minutele 43 și 59, din penalty.
Seara aceea explică bine de ce numele lui a rămas lipit de Portugalia și de Benfica.
Din Mozambic la Lisabona
Eusébio da Silva Ferreira s-a născut pe 25 ianuarie 1942 la Lourenço Marques, azi Maputo, pe atunci Mozambic portughez. A început la Sporting Lourenço Marques, unde, între 1957 și 1960, Wikipedia îi trece 77 de goluri în 42 de meciuri.
Din 1961 a purtat tricoul Benficăi timp de paisprezece ani. În campionat a bifat 317 goluri în 301 de partide, iar în toate competițiile oficiale 473 în 440 de meciuri. Versiunea în limba română a enciclopediei citează cifre mult mai mari, 727 de goluri în 715 meciuri, iar sursele nu se potrivesc între ele; aici rămân cele mai prudente numere.
Ce a câștigat
Colecția lui arată așa:
- 11 titluri în Primeira Liga;
- Cupa Campionilor Europeni 1961-62, plus trei finale pierdute (1962-63, 1964-65, 1967-68);
- Balonul de Aur în 1965 și locul doi în 1962 și 1966;
- Gheata de Aur europeană în 1968, prima ediție, cu 42 de goluri, și în 1973, cu 40;
- de șapte ori golgheterul campionatului portughez (Bola de Prata).
Ca detaliu: a pierdut trei finale europene și a câștigat una.
Mondialul din Anglia
Cu Portugalia, Eusébio a strâns 64 de selecții și 41 de goluri, între 1961 și 1973. Mondialul din 1966 a fost singurul turneu final al generației lui, dar a fost destul de mare cât să conteze.
După show-ul cu Coreea de Nord, în semifinala de pe Wembley, pe 26 iulie, Anglia a câștigat cu 2-1, cu două goluri ale lui Bobby Charlton. Eusébio a redus diferența din penalty în minutul 82. Două zile mai târziu, în meciul pentru locul 3, Portugalia a învins Uniunea Sovietică cu 2-1, iar el a mai marcat o dată de la punctul cu var.
Total: 9 goluri și trofeul de golgheter al turneului. Anglia a câștigat finala pe 30 iulie, cu 4-2 după prelungiri, la Wembley, primul și încă singurul ei titlu mondial.
După Benfica
În 1975 a plecat în America de Nord și a schimbat mult de tot echipa: Boston Minutemen, Monterrey (1975-76), Toronto Metros-Croatia, apoi o întoarcere scurtă în Portugalia la Beira-Mar. Au urmat Las Vegas Quicksilvers, União de Tomar, New Jersey Americans și Buffalo Stallions, unde s-a oprit în 1979-80.
Perioada americană și portugheză de după 1975 nu e cea care se povestește. Se povestesc anii de la Benfica.
Cum a rămas în memorie
Eusébio a murit pe 5 ianuarie 2014, la Lisabona, la 71 de ani, din cauza unei insuficiențe cardiace.
Wikipedia în română îi păstrează și eticheta din presă, Pantera Neagră, și descrie un joc construit pe viteză și pe un șut puternic și precis cu dreptul. Tot acolo scrie că IFFHS l-a pus pe locul 9 în clasamentul jucătorilor secolului XX și că Pelé l-a inclus în 2004 printre cei 125 de fotbaliști în viață considerați cei mai buni. Nu sunt premii pe care le-ai vedea pe raftul unui club, dar spun cum îl vedeau contemporanii.
Un detaliu românesc, ca să nu rămână totul la Lisabona: în preliminariile Mondialului din 1970, Dan Coe, fundașul lui Rapid, l-a păzit pe Eusébio într-un meci încheiat 1-0. Povestea lui Coe stă pe pagina lui.
Iar cine vrea să vadă de ce se vorbește atâta despre 1966 n-are nevoie de mai mult decât scorul de la Goodison Park: 5-3, cu patru goluri ale aceluiași om.