PREMIUM

Fotbal derby. Partizan – Steaua Roșie, duelul care aprinde Serbia

„El Clasico”? „Eternul Derby”? „Derby della Madonnina”? Credeai că acestea sunt cele mai tari derby-uri pe care le ştii? Ei bine, surpriză! Pentru sârbi, nimic nu contează mai mult decât derby-ul dintre Partizan şi Steaua Roşie Belgrad. Este meciul care împarte ţara în două în fiecare an.

Partizan – Steaua Roşie este derby-ul care ridică întreaga Serbie în picioare şi care naşte ştiri în publicaţii sportive din întreaga lume, uneori, din păcate, chiar în sens negativ.

Meciul care domină toată Serbia

Stadionul lui Partizan şi cel al Stelei Roşii se află la numai 12 minute distanţă de mers pe jos, unul de celălalt, în cartierul Autokomanda, din capitala Serbiei. Meciul dintre cele două echipe nu este însă doar un derby al oraşului Belgrad. Rivalitatea dintre cluburi uneşte şi împarte în acelaşi timp întreaga Serbie.

„Când vine vorba de derby, în Serbia există doar două variante. Ori ţii cu Steaua Roşie ori ții cu Partizan. Probabil că 50% din populaţia ţării noastre ţine cu Steaua Roşie, aproximativ 45% ţine cu Partizan, iar restul de 5% ţin cu alte echipe sau nu ţin cu nimeni.” Spune Darko Nikolic, jurnalist Blic.

Mai este derby-ul la fel de violent?

Derbyul oraşului Belgrad a fost mult timp asociat cu violenţa, mai ales după ce, în 1999, un tânăr suporter al Stelei Roşii a fost ucis de o torţă aruncată de fanii lui Partizan. În 2013, poliţia a făcut 104 arestări, după incidentele care au avut loc înainte, în timpul şi la finalul meciului. Ultraşii au dat foc la propriu stadionului. În 2015, derbyul a fost amânat timp de 45 de minute deoarece fanii aruncau cu torţe şi cu scaune în direcţia forţelor de ordine. Ultraşii nu s-au potolit nici după începera meciului. Petarde au zburat pe pista din jurul terenului.

„Este foarte dificil. Uneori, acest tip de meciuri ajung să degenerete. Poate fi interesant pentru străini, dar noi suntem sătui de astfel de situaţii. Partizan – Steaua Roşie rămâne în continuare unul dintre cele mai tari derby-uri din lume. Noi ne-am dori însă mai multă calitate în joc, puţin mai multă linişte în tribune, şi fără violenţă.” – spune managerul lui Fulham şi fostul jucător al lui Partizan, Slavisa Jokanovic

Interesant este că acest derby naşte pasiuni şi pentru alte naţionalităţi. În 2013, atunci când au fost arestaţi 104 suporteri, mulţi dintre aceştia nu erau sârbi. 20 erau din Bosnia-Herţegovina, patru din Ruşia şi unul din Grecia.

CITEȘTE ȘI

Fără implicaţii politice

Surprinzător pentru mulţi străini, derby-ul Belgradului nu are nicio legătură cu politica, în ciuda istoriei complicate din Balcani. Ambele echipe au fost înfiinţate în 1945, după al doilea Război Mondial. Partizan a fost înfiinţată de Armată, în timp ce Steaua Roşie a fost înfiinţată de Ministerul Apărarii de Interne.

Stadioanele celor două rivale

Steaua Roşie Belgrad şi Partizan beneficiază de două dintre cele mai mari arene din Europa de Est şi nu numai. Cunoscut sub numele de „Marakana”, arena Stelei Roşii are o capacitate de 100 de mii de locuri, în timp ce Partizan Stadiun ajunge la 55 de mii de locuri. Ambele capacităţi au fost însă reduse la jumătate din cauza regulilor impuse de UEFA.

 

Cristian Petcu

Îmi place să scriu despre fitness și gaming, dar asta nu înseamnă că las fotbalul deoparte. Sunt fan al fotbalului spaniol și încă visez la o finală de Champions League între Barcelona și Real Madrid.

Share
Published by
Cristian Petcu

Recent Posts

Biletul Zilei la pariuri, 22 martie 2020

Belarusul sfidează orice normă logică de îngrijire pe vreme de pandemie. Principiul acestei țări este…

3 ani ago

Biletul Zilei la pariuri, 21 martie 2020

Singurul campionat ce a sfidat orice regulă în această perioadă este cel din Belarus. Sfaturile…

3 ani ago

Biletul Zilei la pariuri, 19 martie 2020

În plină pandemie mondială, Belarus își deschide porțile pentru fotbal. Astăzi, de la ora 16:00,…

3 ani ago

Bilet pariuri Superbet, 18 martie 2020

Toată etapa cu numărul 25 a campionatului nigerian de fotbal se dispută de la ora…

3 ani ago

Biletul Zilei la pariuri, 18 martie 2020

O să mizăm pe liga din Singapore. Alte soluții nu prea sunt. Prima ligă din…

3 ani ago

Biletul Zilei la pariuri, 16 martie 2020

În lipsă acută de sport, cu greu am găsit două meciuri pentru Biletul Zilei. O…

3 ani ago