Real Madrid

Să ajungi să joci la Real Madrid, cel mai galonat club din istorie, pare visul oricărui fotbalist. Lucrurile nu stau chiar aşa.

De-a lungul timpului au fost şi jucători care au devenit galactici, dar nu au strălucit aşa cum şi-au imaginat. În acest articol, sunt prezenaţi zece fotbalişti care probabil că regretă ziua când au semnat cu Real Madrid.

Zece fotbaliști care regretă ziua când au semnat cu Real Madrid

Mateo Kovacic (€29m, 2015)

Ajuns pe Santiago Bernabeu după ce a petrecut două sezoane la Inter, croatul a fost folosit sporadic în mandatul lui rafa Benitez şi aproape deloc în cel al lui Zidane. În trei sezoane a fost titular doar în 37 de meciuri de campionat şi a fost cedat la Chelsea sub formă de împrumut, fiindu-i aproape imposibil să le ia faţa lui Modric, Casemiro sau Kroos.

Michael Owen (€12m + Antonio Nunez, 2004)

Unul dintre cei mai buni atacanţi englezi din istorie şi unul dintre cei mai buni fotbalişti pe care i-a avut Liverpool, Owen nu s-a descurcat la fel de bine şi la Real Madrid. Micuţul atacant a avut o concurenţă acerbă pe Bernabeu: Raul, Ronaldo şi Robinho. Aşadar a fost nevoit să se întoarcă în Anglia, la Newcastle.

Nicolas Anelka (€35m, 1999)

Fostă vedetă la Arsenal, francezul nu a ştiut să profite de transferul carierei. A fost imediat suspendat după ce s-a certat cu Vicente del Bosque şi şi-a pus tot vestiarul în cap din cauza faptului că a declarat că nimeni nu îl place pentru faptul că i-a luat locul în echipă lui Raul.

Antonio Cassano (€5m, 2006)

Greşelile lui Anelka au fost repetate de italianul Cassano. Acesta s-a făcut remarcat mai puţin prin goluri şi mai mult prin certurile cu Fabio Capello, dar şi prin aveturile extrasportive.

Danilo (€31.5m, 2015)

Au fost aşteptări mari din partea brazilanului atunci când a semnat cu Real Madrid, dar acesta nu s-a ridicat la pretenţiile clubului. Danilo nu a reuşit să se impună în faţa lui Carvajal şi a fost cedat la Manchester City, acolo unde este mai degrabă rezerba lui Walker sau Mendy.

Didi (1959)

Căpitanul naţionalei Braziliei, cea care a câştigat Cupa Mondială din 1960 nu s-a adaptat deloc la rigorile fotbalului spaniol. Explicaţia ar fi una cât se poate de plauzibilă. Alfredo Di Stefano a fost contracandidatul pe post al mijlocaşului.

Jonathan Woodgate (€20m, 2004)

Accidentările l-au tras în jos pe fundaşul care la 20 de ani impresiona la Leeds United şi apoi la Newcastle United. Marca l-a desemnat drept cea mai proastă achiziţie din istoria Realului, după e Woodgate a debutat cu autogol şi cu o eliminare împotriva lui Bilbao.

Kaka (€67m, 2009)

A fost cel mai scump jucător din lume în momentul în care a fost cumpărat de Real Madrid de la Milan, dar atât. Accidentările l-au tras în jos pe cel care reuşea să cucerească Balaonul de Aur în 2007.

Agne Simonsson (1960)

La fel ca Didi, suedezul a fost  doar o umbră a lui Alfredo Di Stefano după Cupa Mondială.

Walter Samuel (€25m, 2004)

Poreclit „Zidul”, fundaşul argentinan nu a repetat prestaţiile de la Roma şi de la Inter pe bernabeu. A jucat un singur sezon la Real, dar fără să impresioneze.
CITEȘTE ȘI

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.