Deivydas Matulevicius, jucător la Rapid
Deivydas Matulevicius, jucător la Rapid

Deivydas Matulevicius, unul dintre cei mai importanți oameni pentru Rapid în acest sezon, s-a accidentat în partida încheiată la egalitate cu Afumați, scor 0-0.

După o analiză mai amănunțită, s-a aflat că atacantul lituanian are ruptură musculară, ceea ce înseamnă că va lipsi de pe teren minimum trei săptămâni. Matulevicius va rata astfel cu siguranță partidele cu Agricola Borcea, Oltenița și Tunari.

Câte meciuri va lipsi Matulevicius

Pierderea este extrem de importantă pentru Daniel Pancu, în contextul în care Matulevicius este cel de-al doilea golgheter al echipei, cu patru goluri înscrise în campionat, și a fost decisiv în numeroase partide, inclusiv în cele din Cupa României.

Mai mult, dacă Oltenița este o echipă fără prea mari pretenții în acest sezon, Agricola Borcea și Tunari se regăsesc în prima jumătate a clasamentului.

 LIKE și urmărește pagina de Facebook altSPORT.ro pentru a afla întotdeauna știri de ultima oră despre Rapid 

Amir Jorza s-a recuperat

La Rapid mai sunt accidentați Alin Lădaru și Iulian Ilie. În schimb, Pancu a primit o veste bună în privința lui Amir Jorza, la rândul său accidentat cu Afumați. RMN-ul efectuat de jucător ulterior arată că nu sunt motive de îngrijorare, iar acesta va putea evolua în partida de vineri cu Borcea.

Agricola Borcea – Rapid este programat vineri, de la ora 15:00, în etapa a 10-a din Liga a 3-a.

Test de rapidist | Ți-am pregătit 10 întrebări din acest sezon! Știi toate răspunsurile?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.