După ce au ajuns la un acord cu Mircea Rednic, conducătorii lui Dinamo au încercat să rezolve un alt aspect important.
Deși inițial apăruseră unele zvonuri conform cărora Mircea Rednic ar fi dispus să-l păstreze în staff pe Niculescu, acest lucru nu se va întâmpla.
S-a luat decizia în privința lui Niculescu
Astfel, Alexandru David și Bogdan Bălănescu au mers acasă la Claudiu Niculescu vineri seara pentru a-i propune acestuia rezilierea contractului. Conform FANATIK, șefii lui Dinamo vor să-i achite antrenorului salariul în avans pe următoarele trei luni ca să-l convingă să semneze încetarea contractului.
Niculescu nu a oferit încă un răspuns, mai ales că sâmbătă dimineața, de la ora 11:00, Dinamo are programat un amical la Ștefănești, împotriva celor de la Dobroești. E de așteptat ca „Lunetistul” să își anunțe decizia după acest joc.
LIKE și urmărește pagina de Facebook altSPORT.ro pentru a afla întotdeauna știri de ultima oră despre Dinamo
E greu de crezut însă că nu se va ajunge la o înțelegere pe care amiabilă, dacă ne gândim că astfel au stat lucrurile la fiecare despărțire ca antrenor avută de Claudiu Niculescu de-a lungul carierei sale.
Doar trei meciuri oficiale a rezistat Niculescu pe banca tehnică, unul în Cupă și două în campionat, bifând o victorie, un egal și o înfrângere.
Ce lovitură a încercat să dea Dinamo și de ce a picat transferul jucătorului comparat cu Balotelli