LIGA NATIUNILOR
LIGA NATIUNILOR

Liga Naţiunilor sau UEFA Nations League este cea mai nouă competiţie internaţională de fotbal masculin organizată de UEFA şi se dispută între echipele naţionale afiliate forului continental. Prima ediţie începe în luna septembrie a anului 2018, imediat după sfârşitul Cupei Mondiale. Câştigătoarea se va decide în luna iunie a anului 2019. Această competiţie are rolul să înlocuiască în mare măsură meciurile amicale disputate între selecţionatele afilitate la UEFA.

Ce este Liga Națiunilor

Conceptul Ligii Naţiunile presupune participarea tuturor celor 55 de naţionale afiliate la UEFA. Ele sunt repartizate în grupe în funcţie de coeficient. Din aceste grupe se poate promova, dar şi retrograda în funcţie de rezultate. Meciurile au loc la datele la care se disputau de obicei amicalele internaţionale. Liga Naţiunilor nu va afecta în niciun fel Cupa Mondială sau Campionatul European. Kosovo va participa şi ea în Liga Naţiunilor, chiar dacă în momentul în care a fost aprobată competiţia ea nu era afiliată la UEFA.

Cu cine joacă România în Liga Națiunilor. Programul complet

România face parte din Liga C, în grupa a 4-a, alături de Serbia, Muntenegru şi Lituania. Liga Naţiunilor se desfăşoară în două perioade: prima dată, meciurile din grupe se vor juca în lunile septembrie, octombrie şi noiembrie 2018 pe sistemul fiecare cu fiecare, acasă şi în deplasare. După această fază iniţială, vor exista 16 câştigătoare de grupe (patru pentru fiecare ligă). Această fază a Ligii Naţiunilor are trei mize importante.

Regulament Liga Națiunilor

În Liga C, unde se află România, câştigătoarele celor patru grupe alături de cele mai bune două ocupante ale locurilor secunde vor fi în a treia urnă valorică pentru tragerea la sorţi a preliminariilor Euro 2020 ( care va avea loc în data de 2 decembrie 2018). Celelalte echipe vor fi în urna a patra valorică. Învingătoarele din grupele seriilor B, C şi D vor promova în eşaloanele valorice superioare, în timp ce echipele situate pe ultimele poziţii în seriile A, B şi C vor retrograda în eşalonul inferior.

Din Liga C, unde se află şi România, va retrograda şi cel mai slab loc 3. Câştigătoarele celor patru grupe din Liga A joacă semifinale – finală pentru a desemna câştigătoarea absolută a Ligii Naţiunilor. Acest miniturneu va avea loc în iunie 2019. După terminarea meciurilor din grupele Ligii Naţiunilor, va avea loc tragerea la sorţi pentru preliminariile Euro 2020, care se vor desfăşura în perioada martie – noiembrie 2019. Se vor pune la bătaie 20 din cele 24 de locuri disponibile la Campionatul European. Practic, ajung la turneul final primele două locuri din cele zece grupe preliminare.

7 septembrie, ora 21:45
România – Muntenegru
Lituania – Serbia

10 septembrie, ora 21:45 

Serbia – România
Muntenegru – Lituania

11 octombrie, ora 21:45
Lituania – România
Muntenegru – Serbia

14 octombrie

Lituania – Muntenegru, ora 21:45
România – Serbia, ora 16:00

17 noiembrie
Serbia – Muntenegru, ora 16:00
România – Lituania, ora 21:45

20 noiembrie, ora 21:45
Serbia – Lituania
Muntenegru – România

Cine transmite Liga Națiunilor la TV

Liga Naţiunilor se va vedea în exclusivitate la PRO TV. Trustul a achiziţionat competițiile în care este implicată echipa naţională. PRO TV va transmite astfel toate meciurile tricolorilor în următorii patru ani.  Mai mult, PRO TV va transmite atât preliminariile pentru EURO 2020, cât și calificările pentru Campionatul Mondial din 2022. Toate cele 51 de meciuri de la EURO 2020 vor fi în exclusivitate la PRO TV.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.