Rafael Benitez, cunoscut mai degrabă sub numele de „Rafa” Benitez, este unul dintre cei mai galonați manageri din istoria fotbalului.
Din 2016 la Newcastle United, ibericul a făcut performanţe peste tot pe unde a antrenat. FourFourTwo a realizat un interviu inedit cu fostul fundaş spaniol.
Este adevărat că mama ta ţinea cu Real Madrid, în timp ce tatăl tău o susţinea pe Atletico? Cum ai reuşit să te împarţi?
„Este adevărat. Tatăl meu era fanul lui Atletico, iar mama mea urmărea meciurile Realului, dar pentru mine alegerea a fost una uşoară, deoarece tata m-a dus în probe la Real, iar cei de acolo m-au ales”
Cu care dintre jucătorii de acum te-ai compara?
„Cât timp am fost la academia lui Real Madrid am jucat mai întâi pe postul de extremă, apoi am fost mijlocaş, după care am trecut libero. Cred că libero a fost poziţia pe care am dat cel mai bun randament, dar cel mai des am jucat mijlocaş defensiv. Este greu să mă compar cu unul dintre jucătorii de acum pentru că fotbalul este diferit, dar calităţile mele erau faptul că loveam mingea cu ambele picioare, eram bun în duelurile aeriene şi aveam mereu o condiţie fizică bună. În schimb nu eram foarte rapid. Cred că acest lucru a făcut diferenţa între un jucător normal şi unul de top.”
Cum ai reuşit să câştigi Champions League cu Liverpool încă din primul sezon? Care au fost ingredientele cheie? Am auzit versiunea jucătorilor, dar ce le-ai spus în pauza meciului de la Istanbul? Chiar credeai că mai puteţi reveni?
„Aveam un spirit de echipă foarte bun, mai ales în Liga Campionilor, acolo unde simţeam că putem bate pe oricine, deoarece eram capabili să ne adaptăm din punct de vedere tactic oricărui adversar. Mentalitatea era bună, iar dacă revezi finala îţ dai seama la ce mă refer când spun spirit. Cel mai important lucru este cel pe care l-am făcut la pauză, nu cel pe care l-am spus. Am schimbat tactica. Am jucat cu trei fundaşi şi l-am folosit pe Dietmar Hamann în centru pentru a controla spaţiul pe care îl folosea Kaka. Le-am spus jucătorilor că dacă dăm un gol, vom reveni şi aşa s-a întâmplat.”
Care este relaţia pe care o ai cu Ferguson şi cu Mourinho? Regreţi ce-ai spus despre Fergie în 2009? Şi anume că face anumite jocuri de culise.
„Relaţia mea cu ei a fost una bună până când am început să fim adversari. I-am bătut pe United de câteva ori, ne-am apropiat de ei şi atunci totul s-a schimbat. Nu îmi pare rău de nimic din ceea ce am spus. Erau lucruri pe care le spuneau şi suporterii. Era momentul potrivit. Trebuia să punem presiune pe ei.”