Gheorghe Hagi
Gheorghe Hagi

Gheorghe Hagi este un fost fotbalist român şi este considerat unul dintre cei mai buni mijlocaşi ofensiv din Europa în perioada anilor 1980 şi 1990, dar şi cel mai mare fotbalist pe care l-a dat România. Fanii lui Galatasaray l-au poreclit „Comandantul”, în timp ce românii îl numesc şi acum „Regele”.

Supranumit şi „Maradona din Carpaţi”, Hagi este considerat un erou în ţara natală. A fost desemnat Fotbalistul Român al Anului în trei rânduri şi este recunoscut drept cel mai bun fotbalist al generaţiei sale. Playmaker înnăscut, Hagi avea un dribling devastator, o tehnică, clarviziune, pasă decisivă, dar şi finalizare, toate ieşite din comun.

Cu naţionala României, Hagi a participat la trei turnee finale de Campionat Mondial, în 1990, în 1994 şi în 1998. La ediţia din Statele Unite ale Americii, Hagi a fost înclus în echipa turneului. De asemenea, Hagi a jucat cu România şi la trei turnee finale de Campionat European: Euro 1984, Euro 1996 şi Euro 2000. A strâns 125 de selecţii sub tricolor, este al doilea cel mai selecţionat jucător, după Dorinel Munteanu, dar şi golgheterul all-time al României, 35 de goluri, la egalitate cu Adrian Mutu.

În noiembrie 2003, Hagi a fost desemnat Jucătorul de Aur al româniei de către Federaţia Română de Fotbal, dar şi cel mai mare jucător al ultimilor 50 de ani. În 2004, Pele l-a inclus pe Hagi în topul celor mai buni 125 de fotbalişti care încă trăiesc. World Soccer Magazine l-a situat pe locul 25 în topul celor mai buni 100 de fotbalişti ai secolului XX. Hagi este printre puţinii jucători care au jucat atât la Barcelona, cât şi la Real Madrid.

Carieră

Născut la Săcele, Gheorghe Hagi a jucat pentru juniorii Farului Constanţa. La 18 ani făcut însă pasul la Sportul Studenţesc, după ce refuzat-o pe Universitatea Craiova. La finalul anului 1987, Hagi s-a transferat la Steaua înainte de finala Super Cupei Europei, cu Dinamo Kiev. Hagi a înscris golul victoriei şi a fost cumpărat definitiv de Steaua, deşi contractul era iniţial valabil pentru un singur meci. El a jucat la Steaua în perioada 1987-1990. A bifat 97 de meciuri în Liga I şi a înscris 76 de goluri. Alături de Steaua a jucat o semfinală de Cupa Campionilor Europeni în 1988 şi o finală de Cupa Campionilor Europeni în 1989. Cu steaua, hagi a cucerit titlul în 1987, în 1988 şi îm 1989 şi Cupa României în aceiaşi ani.

El a fost aproape să ajungă la AC Milan şi la Bayern Munchen în acea perioadă, dar a fost împiedicat de regimul comunist al lui Ceauşescu. După Cupa Mondială din 1990, Hagi a fost transferat la Real Madrid. Los Blancos au plătit la acea vreme 4,3 milioane de dolari pentru mijlocaşul ofensiv. După numai două sezoane, Hagi a fost vândut la Brescia. Performanţa incredibilă a României de la Cupa Mondială din 1994 i-a adus transferul la Barcelona. Hagi a jucat doar două sezoane şi la Barcelona şi a fost acontat de Galatasaray. În Turcia a cucerit patru titluri consecutive. În 2000, la 35 de ani, Hagi era într-o formă incredibilă. Cu el pe teren Galata a câştigat Cupa UEFA într-o finală cu Arsenal, deşi a fost eliminat după ce l-a lovit pe Tony Adams. A urmat apoi câştigarea Super Cupei Europei, când Galatasaray a învins-o cu 3-2 pe Real Madrid. Hagi s-a retras în 2001, dar a rămas unul dintre cei mai iubiţi fotbalişti din Turcia şi din România.

Palmares Gheorghe Hagi

La nivel de club

Steaua București

  • Romanian League: 1986–87, 1987–88, 1988–89
  • Cupa României: 1986–87, 1988–89
  • European Super Cup: 1986

Real Madrid

  • Supercopa de España: 1990

Brescia

  • Anglo-Italian Cup: 1993–94

Barcelona

  • Supercopa de España: 1994

Galatasaray

  • Süper Lig: 1996–97, 1997–98, 1998–99, 1999–2000
  • Turkish Cup: 1998–99, 1999–2000
  • Turkish Super Cup: 1996, 1997
  • UEFA Cup: 1999–00
  • UEFA Super Cup: 2000

CITEȘTE ȘI

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.