GEORGE BEST
GEORGE BEST

George Best a fost un fotbalist nord irlandez, care a scris istorie în tricoul lui Manchester United, dar şi în cel al echipei naţionale a Irlandei de Nord. A câştigat Cupa Campionilor Europeni cu Manchester United în 1968, an în care a fost desemnat şi cel mai bun fotbalist din Europa, dar şi fotbalistul anului. Nord-irlandezii îl consideră pe George Best drept cel mai mare fotbalist care a îmbrăcat vreodată tricoul ţării lor.

Best şi-a început cariera în Anglia, la Manchester United, club de care a fost remarcat încă de la vârsta de 15 ani. A debutat doi ani mai târziu în prima echipă. Pe Old Trafford, mijlocaşul a înscris în cei 11 ani petrecuţi în tricoul diavolilor roşii, 179 de goluri, în cele 470 de apariţii. Mai mult, Best a fost în acea perioadă, golgehterul campionatului, cinci sezoane consecutive.

George Best este unul dintre jucătorii cu cel mai bun dribiling din istorie. Stilul să de joc se baza pe o condiţie fizică ieşită din comun, talent, echilibru, scheme, tehnică în regim de viteză şi simţ al golului extrem de dezvoltat. Mai mult, Best lovea mingea la fel de bine atât cu piciorul drept, cât şi cu piciorul stâng. Cu toate acestea, Best a plecat de la Manchester United la vârsta de numai 27 de ani şi nu a mai jucat niciodată pentru un club de o asemenea anvergură.

Legenda absolută a echipei naţionale a Irlandei de Nord

La echipa naţională, Best a strâns 37 de selecţii şi a înscris nouă goluri. El a jucat pentru prima reprezentativă între 1964 şi 1977. Din fericire, Best nu a reuşit să joace niciodată cu echipa naţională la un turneu de Campionat European sau la o Cupă Mondială.

Respect naţional şi mondial

În anul 1999, Best a fost votat al 11-lea în sondajul organizat de IFFHS pentru titlul de jucătorul european al secolului XX şi pe locul 16, în urma lui Matthaus, în sondajul care a determinat cel mai bun fotbalist din lume ale secolului trecut. Best este icoana nord irlandezilor microbişti, care folosesc mereu sintagma: „Maradona e bun, Pele şi mai bun, dar George e cel mai bun (Best).

Controversatul George Best

George Best a fost totodată şi una dintre primele vedete ale fotbalului mondial. Din nefericire, stilul său încântător din teren nu a fost copiat şi în afara dreptului verde. Best a avut un stil de viaţă extravagant şi a fost dependent de alcool. Aceste probleme i-au încheiat cariera la 37 de ani. 22 de ani mai târziu, Best a decedeat. Cauza morţii fiind o infecţie la rinichi, după ce înainte suferise un transplat la ficat. Chiar şi aşa, Best a fost un fotbalist carismatic, care a strâns o gamă largă de fani. De-a lungul timpului el a apărut beat la televizor, a fost condamnat pentru condus în stare de ebirtate, ultraj, dar şi pentru violenţă domestică. la înmormântarea lui Best au participat la Belfast nu mai puţin de 100 de mii de oameni.

Palmares George Best

La nivel de club

Manchester United

  • Cupa Angliei de tineret (1964)
  • Campionatul Angliei (1965, 1967)
  • Supercupa Angliei (1965, 1967)
  • Cupa Campionilor Europeni (1968)

CITEȘTE ȘI

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.