Premier League este campionatul cu cele mai multe echipe de top. Deşi în ultimii ani s-au născut ori s-au dezvoltat noi rivalităţi, în fotbalul englez nu se compară nimic cu derbyul dintre Liverpool şi Manchester United. Totul despre „The North West Derby”, doar în acest articol.
Liverpool – Manchester United. Rivalitatea
Derbyul dintre Liverpool şi Manchester United este derbyul dintre cele două mari oraşe englezeşti, Liverpool şi Manchester. Rivalitatea dintre cele două cluburi este considerată la fel de mare ca cea din Old Firm derby (Scoţia), Superclasico (Argentina), El Clasico (Spania) şi Derby della Madonnina (Italia). Toţi microbiştii englezi consideră că meciul dintre Liverpool şi Manchester United este confrunatrea cea mai importantă a sezonului, chiar dacă cele două echipe au şi alte rivalităţi, cu Everton, respectiv Manchester City.
Rivalitatea s-a dezvoltat şi pentru că cele două oraşe pe care le reprezintă au un istoric bogat, atât industrial, cât şi economic, dar şi pentru succesul european pe care l-au avut cele două cluburi de-a lungul timpului. Liverpool şi Man United sunt două dintre cele mai galonate şi susţinute echipe de fotbal din lume.
Palmares
Cele două cluburi sunt cel mai de succes echipe din fotbalul englez. Împreună au cucerit 38 de campioante, opt Ligi ale Campionilor, patru Europa League, patru Super Cupe ale Europei, 19 Cupe ale Angliei, 13 Cupe ale Ligii Angliei, un Campionat Mondial al Cluburilor, o Cupă Intercontinentală şi 36 de Supercupe ale Angliei. Datorită acestor performanţe, suporterii celor două echipe au un motiv în plus de a se contra. Cei ai lui United consideră că echipa lor este cea mai bună din Anglia, cu 20 de titluri, spre deosebire de Liverpool care are 18, în timp ce fanii cormoranilor se laudă cu cele cinci Ligi ale Campionilor, cu două mai multe decât diavolii roşii. Cu toate acestea, Manchester United are în total mai multe trofee decât Liverpool.
Rivalitatea dintre jucători
Rivalitatea dintre Liverpool şi Manchester s-a extins şi la nivelul jucătorilor care au îmbrăcat tricoul celor două cluburi. Spre exemplu, Wayne Rooney, cel care a ajuns pe Old Trafford de la cealaltă rivală a cormoranilor, Everton, a declarat că a fost crescut să o urască pe Liverpool. Un alt fost fotbalist al diavolilor, Gary Neville, spunea: „Nu o suport pe Liverpool, nu îi suport pe oamenii de acolo, nu suport nimic din ce are legătură cu Liverpool”.
În ceea ce îl priveşte pe Steven Gerrard, fostul căpitan de pe Anfield are o colecţie de tricouri pe care le-a luat de la adversari. În această colecţie nu se regăseşte niciun tricou al lui Manchester United. Fostul portar David James declara: „Nu am avut şi nu am nimic cu jucătorii lui Manchester United. Dar această rivalitate este prea frumoasă ca să nu îi urăşti”. În sezonul 2011-2012, rivalitatea a luat o amploare şi mai mare. Atacant la Liverpool, Luis Suarez a avut un limbaj rasist la adresa lui Patrice Evra. Mai târziu, Liverpool a încercat să îl transfere pe Gabriel Heinze de la United, dar şefii de pe Old Trafford au refuzat şi au acceptat oferta lui Real Madrid, deşi nu era una la fel de bună.
Fotbal derby. Partizan – Steaua Roșie, duelul care aprinde Serbia