Mesut Ozil
Mesut Ozil

Mesut Ozil este unul dintre fotbaliştii care se identifică cu istoria recentă a lui Arsenal. A semnat în 2013 cu gruparea de pe Emirates, după ce „tunarii” au plătit pe el 42,5 milioane de lire sterline lui Real Madrid. Deşi adaptarea la viaţa din Londra nu a fost deloc uşoară, iar contestatarii nu au întârziat să apară neamţul a confirmat în cele din urmă toate aşteptările.

AltSPORT.ro le sare în ajutor celor care nu îl cunosc atât de bine pe playmakerul german şi prezintă un interviu pe larg despre întreaga carieră a fotbalistului ajuns la 30 de ani.

Schalke 04, primii paşi în fotbal

„M-am născut la Gelsenkirchen. Acolo m-am născut, acolo am crescut şi acolo am dat pentru prima dată cu piciorul într-o minge, alături de prieteni.”

„Îmi plăcea să joc într-o cuşcă pentru maimuţe, chiar dacă nu erau cele mai bune condiţii. Suprafaţa de joc nu era extraordinară. Erau multe pietre, un teren din ciment. Trebuie să ai condiţii bune pentru fotbal chiar şi la o vârstă fragedă. Am învăţat foarte repede pentru că jucam cu băieţi mai mari decât mine ca vârstă. Sunt nişte amintiri extraordinare.”

„Dacă la 7-8 ani joci împotriva fraţilor tăi, a verişorilor tăi sau a prietenilor tăi, care au 12-13 ani, atunci în mod cert tu eşti cel mai slab din punct de vedere fizic. Încă de atunci am reuşit să le fac faţă adversarilor mai puternici decât mine, iar acest lucru m-a ajutat şi în carieră.”

Valurile de critici

Ozil a avut mereu parte de critici, dar mai ales atunci când a debutat în Premier League, dar de fiecare dată a depăşit orice obstacol. Presiunea a fost  mereu o provocare pentru cel care a primit porecla „Cioara” datorită clariviziunii avute pe teren.

CITEȘTE ȘI

„Mental sunt foarte puternic. De mic sunt obişnuit cu presiunea. Am avut o copăilărie grea, aşa că a trebuit să dovedesc mereu ce pot. Acest lucru m-a făcut puternic încă de la o vârstă fragedă. Sunt oameni care nu mă plac. Trebuie să accept acest lucru, dar nu sunt obligat să şi ascult ce spun ei. Pentru mine este important să am alături oameni sinceri, iar acest lucru este valabil şi pentru antrenorii mei.”

„În viaţă trebuie să faci ce îţi place. Eu ador fotbalul încă de când eram mic şi îl iubesc şi astăzi. Este cel mai distractiv lucru pe care pot să îl fac.”

O carieră de succes

Ajuns la 30 de ani, Ozil a reuşit în carieră aproapte tot ceî şi dorea. A debutat în 2010 la echipa naţională, la 22 ani, el reuşind să câştige alături de Germania Cupa Mondială din 2014. Are 92 de apariţii şi 23 de goluri pentru „panzere”.

„Vreau ca atunci când mă retrag să ştiu că am făcut o treabă foarte bună în cele mai bune campionate din lume. De acum înainte va trebui să am însă grijă şi mai mare de corpul meu. Am 30 de ani. Vreau să mânânc bine, să dorm bine şi evident, să mă antrenez profesionist.”

Poate Arsenal să câştige campionatul?

„Premier League este cel mai tare campionat din lume. Sunt foarte multe echipe de top. Clasamentul se schimbă extrem de des spre deosebire de alte campionate. Aici te poţi dezvolta cu adevărat ca fotbalist şi sunt fericit că joc la Arsenal. Sunt mândru să port tricoul acestui club.”

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.