O tragedie cumplită a lovit, duminică, fotbalul românesc. Unul dintre cei mai mari fotbaliști ai României, Ilie Balaci, s-a stins din viață în urma unui atac cerebral suferit în primele ore ale dimineții.
În aceeași zi, echipa pentru care a scris istorie Balaci, Universitatea Craiova, a obținut o victorie uriașă în Liga I. Deși a fost condusă încă din minutul 8, când, de altfel, a și fost pregătit un moment special pe stadion în memoria lui Balaci, echipa pregătită de Devis Mangia a revenit incredibil după pauză și s-a impus cu 2-1.
LIKE și urmărește pagina de Facebook altSPORT.ro pentru a afla întotdeauna știri de ultima oră despre U Craiova
Imediat după meci, vizibil emoționat, Alexandru Mitriță a vorbit despre tragedia de duminică dimineață.
„Am fost o familie în acest meci, am arătat că suntem uniți și am adus această victorie pentru suporteri și pentru domnul Ilie Balaci. Ultima dată când am vorbit cu dumnealui, mi-a spus că am momente în care mă pierd pe teren și ca el se distra pe teren. Mi-a transmis că pot face și eu acest lucru, iar aceste vorbe mi-au rămas în inimă și îmi vor rămâne acolo mereu. Așa a vrut nea Ilie, să ne dăm autogol în minutul 8, apoi să revenim și să câștigăm. A fost un semn de la domnul Balaci că trebuie să câștigăm” , a declarat Alexandru Mitriță.
Răspunsul dur al lui Mitriță pentru oferta de la FCSB: „Vor rata transferul meu de foarte multe ori”