Universitatea Craiova, Liga 1
Universitatea Craiova, Liga 1

U Craiova a încheiat pe locul 4 sezonul din Liga 1, dar va evolua în Europa League după ce Viitorul a câștigat Cupa României. 

Oltenii nu au avut deloc noroc la precedentele două trageri la sorți. În urmă cu doi ani au înfruntat-o pe AC Milan, iar anul trecut au dat peste RB Leipzig, de fiecare dată în turul III preliminar din Europa League. Trupa din Bănie a pierdut la zero cele două manșe cu Milan, iar împotriva nemților au scos un egal la returul de acasă.

Cu cine joacă U Craiova în Europa League

De această dată, Craiova intră în competiție încă din primul tur, unde se va afla în urna outisderelor. Astfel, printre echipele redutabile pe care formația antrenată de Corneliu Papură le poate întâlni regăsim: Legia Varșovia, Hapoel Beer-Sheva, Malmo și MOL Vidi. Desigur, sunt și variante accesibile, precum Dinamo Tbilisi, FC Trakai, Vaduz sau Fola Esch.

Dacă va trece de acest prim tur preliminar, Craiova poate da în turul următor peste formații de top din fotbalul european, așa cum s-a întâmplat și în precedentele două sezoane. Frankfurt, Espanyol, Wolves, Partizan sau AZ Alkmaar sunt cluburile pe care niciun fan din Bănie nu ar vrea ca echipa lor să le întâlnească.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.