Din 1992, de când poartă denumirea de „Premier League”, primul eşalon fotbalistic din Anglia poate fi considerat oricând cel mai puternic campionat din lume. Iar părerile nu ar trebui considerate deloc subiective, având în vedere banii care se investesc acolo. Şi aici ne referim la sumele de transfer, la salariile jucătorilor sau la drepturile de televizare ale meciurilor.
Nu doar banii captivează în Premier League, ci şi echipele echilibrate din punct de vedere valoric. Tocmai de aceea, campionatul Angliei a produs numeroase meciuri memorabile de-a lungul timpului. altSPORT.ro vă prezintă în acest articol un top al celor mai importante victorii din istoria cluburilor din Premier League.
Arsenal 1-0 Manchester United (2001/02)
A fost victoria care le-a adus titlul „tunarilor” în acel sezon. Echipa lui Arsene Wenger avea nevoie doar de un egal pe Old Trafford pentru a îşi aconta trofeul. Wiltord a înscris golul victoriei, iar fanii lui Arsenal au afişat un banner cu mesajul „Secţiunea campionilor”.
Bournemouth 1-0 Chelsea (2015/16)
Deşi este greu de uitat, victoria lui Bournemotuh cu 4-3 împotriva lui Liverpool, în 2016, nu se poate compara cu succesul obţinut pe Stamford Bridge. În luna decembrie a anului 2015, Bournemouth a învins-o pe Chelsea, scor 1-0, și a ieșit din zona retrogradării.
Brighton 1-0 Manchester United (2017/18)
Deși are doar un an și jumătate de când joacă în Premier League, Brighton a avut timp să adune victorii importante în fața granzilor din Anglia. Iar cel mai bun exemplu este succesul de pe propriul teren cu Manchester United.
Burnley 3-2 Chelsea (2017/18)
Burnley şi-a făcut un obicei de a răpune periodic granzii din Premier League. A făcut acelaşi lucru şi în 2009, atunci când golul lui Robbie Blake a învins-o pe Man United. Dar cel mai mare succes și, totodată, cel mai neașteptat a fost reușit pe Stamford Bridge, în prima etapă a sezonulu 2017/2018.
Cardiff 3-2 Manchester City (2013/14)
Sezonul de debut în Premier League al galezilor ar trebui să fie unul de uitat. Cu toate acestea, Cardiff a avut parte de două momente senzaţionale. Prima victorie în campionatul Angliei, scor 1-0, cu rivala Swansea şi victoria obţinută împotriva campioanei en-titre de la acea vreme, Manchester City.
Chelsea 3-0 Manchester United (2005/06)
A fost primul titlu câştigat de Mourinho în Anglia, cu Chelsea. În meciul decisiv, „albaştrii” şi-au spulberat rivala şi l-au făcut pentru prima dată fericit pe Roman Abramovici.
Liverpool 4-1 Manchester United (2008/09)
Nimic nu a fost mai ruşinos pentru Manchester United în acel sezon. Campioana en-titre a pierdut pe teren propriu în faţa marii rivale, în ciuda faptului că Ronaldo deschisese scorul din penalty. Torres, cu o „dublă”, Gerrard şi Dossena i-au distrus apărarea lui Sir Alex Ferguson.
Manchester City 6-1 Manchester United (2011/12)
A fost meciul în care toată lumea şi-a dat seama că Manchester City nu mai este doar rivala din oraş a „diavolilor” de la United. E un rezultat pe care fanii „cetăţenilor” îl sărbătoresc şi astăzi ori de câte ori o întâlnesc pe Manchester United.
Southampton 6-3 Manchester United (1996/97)
Un clasic al primilor ani ai Premier League. După cum se poate vedea şi în restul articolului, atunci când o baţi pe Manchester United, este deja o performanţă. S-a întâmplat şi în cel mai frumos meci al sezonului 1996-1997. „Sfinţii” au răpus „diavolii” într-un meci pe care fanii lui Southampton nu îl vor uita niciodată. După cele șasi goluri luate, echipa lui Sir Alex Ferguson a refuzat de atunci să mai îmbrace tricouri albastre precum cele folosite pe St Mary’s.