Ce avere are Ilie Năstase
Ce avere are Ilie Năstase

Ilie Năstase nu este doar unul dintre cei mai buni jucători tenis din istoria tenisului. El este în acelaşi timp şi unul dintre cei mai bogaţi români. Fost câştigător al turneelor de Grand Slam de la Roland Garros şi US Open, Năstase a făcut avere din tenis şi din afaceri.

Fostul lider ATP, Ilie Năstase are mai multe proprietăţi imobiliare, ceasuri de 150.000 de euro şi bijuterii de 100.000 de euro şi peste 430.000 de dolari în conturile bancare.

Ce avere are Ilie Năstase

Conform declaraţiei de avere semnate pe 23 iunie 2014 şi depuse la Camera de Senat a României, Ilie Năstase are în proprietate un teren intravilan de 1.000 mp în Moeciu de Jos (Braşov), cumpărat în 1998 şi un teren agricol de 1.000 mp în satul Limanu din judeţul Constanţa achiziţionat în urmă cu 18 ani. Mai mult, el are trecut în declaraţia de avere şi un teren intravilan de 555 mp în Dumbrăviţa, judeţul Timiş, deţinut 50%, prin moştenire, de soţia sa, Brighite Năstase. Aceasta deţine şi un teren intravilan de 1.900 mp în Ciolpani, judeţul Ilfov, achiziţionat în 2009.

Năstase deţine o casă de 640 mp în Bucureşti, cumpărată în 1972, o casă de vacanţă în Mamaia de 88 mp, achiziţionată în anul 2010. Brighite Năstase are şi ea un apartament în aceeaşi staţiune, de 139 mp, luat  în 2013. Fost senator, Ilie Năstase a trecut în declaraţia de avere o casă de locuit în Dumbrăviţa, judeţul Timiş, de 340 mp, deţinută pe jumătate de către soţia sa, prin moştenire.

Rivalul lui Ţiriac la capitolul maşini

Ilie Năstase are menţionate în declaraţia de avere un BMW Z3, fabricat în 2004, un Mini Cooper fabricat în 2006 şi un BMW X6 fabricat în 2009. De asemenea, Năstase deţine şi o motocicletă primită cadou în 2009. Fostul lider mondial are trecut în declaraţie şi un automobil BMW Seria 7, primit în folosinţă de la BMW Automobile Bavaria.

Năstase a trecut în declaraţia de avere ceasuri în valoare de 150.000 de euro, dobândite din 1972 (anul în care a cucerit US Open) până în prezent, bijuterii în valoare de 100.000 de euro, dobândite din 1997 până în 2013 şi tablouri în valoare de 50.000 de euro, achizţionate din 1970 până în prezent.

Câți bani are în conturi Ilie Năstase

Câți bani are în conturi Ilie Năstase
Câți bani are în conturi Ilie Năstase

Acesta are conturi la BRD de 612.997 lei, 35.000 euro şi 187.108 dolari. Năstase este preşedintele Consililului de Administraţie al Fundaţiei „Academia pentru Tenis Ilie Năstase”.

Năstase a avut un credit la BRD de 1.700.000 de dolari, contractat în 2007 şi scadent în 2017. El a trecut-o, de asemenea, pe una din fostele neveste, Amalia, drept creditor cu 2.200.000 de euro, scadenţa fiind în 2021.

La rubrica venituri, senatorul a menţionat 10.800 de lei obţinuţi din funcţia de director general la Europe Developement International – R SA şi 4.800 de lei, obţinuţi ca director general la Radio XXI. La rubrica venituri din activităţi independente, Ilie Năstase a declarat două contracte de imagine, cu BRD Groupe Societe Generale şi Adidas International Marketing BV, precizând, la ambele, că „suma este confidenţială”.

În declaraţia de interese, Năstase a precizat că deţine toate acţiunile companiei la Salentijn BV, în valoare de 3.500.000 euro şi 25% din părţile sociale ale companiei Reims Beverages SRL, capitalul social declarat fiind de 200 lei.

Ilie Năstase a declarat că este preşedinte, fără beneficii, al fundaţiilor Ilie Năstase şi Academia pentru Tenis Ilie Năstase.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.