Mircea Rednic, antrenor la Dinamo, Liga I
Mircea Rednic, antrenor la Dinamo, Liga I

De la venirea lui Mircea Rednic, Dinamo s-a despărțit de patru jucători. Antrenorul a renunțat, rând pe rând, la serviciile lui Subotic, Delorge, Grozav și Mezague.

Până în acest moment, Mircea Rednic a adus un singur jucător de la revenirea sa la Dinamo. Fundașul stânga Naser Aliji a semnat cu Dinamo, iar antrenorul a dezvăluit ce salariu are la gruparea din Ștefan cel Mare.

În plus, Mircea Rednic a anunțat alte transferuri pentru săptămâna viitoare.

„Nu va mai pleca nimeni. Eu i-am anunţat pe jucători că nu va mai pleca nimeni. Au plecat patru, vor mai veni încă patru. Rednic aduce jucători pentru a întări lotul, nu îmi este uşor nici mie. Astăzi vor veni încă doi jucători, mâine vor semna, apoi încă unul. Naser are contract de 4 mii de euro pe lună, cu posibilitatea ca din iarnă să fie mărit. E un jucător care a jucat în echipa naţională, avem informaţii foarte bune, a avut un necaz în familie, dar acum a revenit foarte bine. 

Aliji nu va juca în meciul cu FCSB. Exclus! Nu vreau să fac greșelile pe care le-au făcut alții. Au fost jucători care au venit și nu s-a făcut un antrenament individual cu ei. Jucători care au venit și se știa că sunt nepregătiți, dar, totuși, nu s-a făcut un antrenament cu ei în plus. Nu că nu ar fi vrut preparatorul, nu a vrut antrenorul.

Eu acum îmi doresc să găsesc jucători care să vină, preşedintele David ştie ce are de făcut, iar eu acum mă concentrez doar pe echipă” , a spus Mircea Rednic înaintea meciului cu FC Voluntari.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.