Handbal. VELUX Champions League | Fază de meci din partida Dinamo - Ademar Leon, 2017
Handbal. VELUX Champions League | Fază de meci din partida Dinamo - Ademar Leon, 2017

Ademar Leon – Dinamo LIVE VIDEO | Finalul de săptămână aduce o nouă etapă din cea mai importantă competiție europeană la nivel de club din handbalul masculin. Campioana României, Dinamo, dă piept cu Ademar Leon, sâmbătă, de la ora 20:30, în direct la Telekom Sport și la Digi Sport. Cei care nu vor putea urmări meciul la TV, o pot face pe internet. Abonații Telekom au la dispoziție siteul telekomtv.ro, unde există streamuri de o foarte bună calitate pentru toate cele patru programe ale postului. De asemenea, abonații RCS-RDS pot apela fie la siteul digisport.ro, fie la platforma Digi Online.

Ademar Leon – Dinamo LIVE VIDEO în EHF Champions League

Campioana din Liga Zimbrilor a avut parte de un debut extrem de bun în ediția din acest an a VELUX Champions League. Urmăriți de evoluțiile dezamăgitoare din ultimele două sezoane, câinii au răspuns extrem de bine. Au învins campioana Norvegiei, Elverum, cu scorul de 26-24. A fost un meci controlat cap-coadă de elevii lui Constantin Ștefan, care au condus la pauză cu 12-11. Tunisianul Amine Bannour a fost eroul primei partide, cu cinci goluri marcate. Nu departe s-au situat rusul Antony Komogorov și croatul Ante Kuduz, fiecare cu câte 4 reușite în dreptul lor. Dintre jucătorii români, cel mai bun a fost Ciprian Sandu, cu trei goluri marcate în poarta norvegienilor.

Succesul cu Elverum a fost menit să le dea încredere dinamoviștilor. Mai ales că cele două echipe s-au întâlnit și în sezonul trecut din Liga Campionilor. Nordicii s-au impus atunci în ambele meciuri, cu un golaveraj de coșmar pentru campioana României. Elverum le-a înscris 74 de goluri dinamoviștilor în cele două meciuri, doar în meciul din Norvegia reușind să trimită de 40 de ori mingea în poarta câinilor. Succesul de săptămâna trecută le dă dinamoviștilot un moral excelent, cu aât mai mult cu cât o înfruntă din nou pe Ademar Leon, formație cu care s-au întâlnit de asemenea sezonul trecut. Vicecampioana Spaniei a învins-o în ambele meciuri pe formația antrenată la acea vreme de Eliodor Voica. Ibericii s-au impus cu 32-29 pe teren propriu și cu 28-24 în meciul din România.

Cote la pariuri pentru Ademar Leon – Dinamo

Cote la pariuri Ademar Leon - Dinamo

Cote la pariuri Ademar Leon - Dinamo 2

Ademar Leon – Dinamo LIVE VIDEO în EHF Champions League

Ademar Leon este a doua favorită a grupei C, una în care polonezii de la Wisla Plock sunt considerați cu prima șansă la calificarea în fazele finale. Echipa a debutat însă cu stângul în noua stagiune – a făcut doar un egal cu Riihimaen Cocks, o echipăa aflată la prima prezență în cea mai importantă competiție intercluburi din Europa. Galezii au făcut 19-19 cu vicecampioana Spaniei, după ce la pauză au condus cu 13-11. Repriza a doua a fost una total neobișnuită pentru iubitorii de handbal – cele două echipe au marcat împreună doar 14 goluri.

Ademar Leon este una dintre echipele de tradiție ale Europei, fiind o prezență constantă în fazele finale. Sezonul trecut, echipa a terminat pe locul 2 în grupă, după danezii de la Skjern. Ademar s-a calificat în playoff-ul pentru optimi, unde a avut însă o experiență nereușită. A fost învinsă de Montpellier, după 24-28 pe teren propriu și 19-20 în deplasare. S-a dovedit însă că Montpellier a fost cea mai bună echipă a sezonului. Francezii au trecut apoi de Barcelona și de Flensburg pentru a atinge finala. Iar în ultimul act au învins-o pe Nantes și și-au adjudecat pentru prima oară trofeul Ligii Campionilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.